De ce nu imi doresc un job in compania dumneavoastra

In momentul in care iti cauti un job, ai ocazia sa intri in contact cu tot felul de organzatii: de la multinationale, la agentii si companii locale.  Ceea ce nu iti dezvaluie research-ul realizat inainte de a aplica la un job, ai ocazia sa cunosti chiar in procesul de recrutare.  In functie de modalitatea aleasa pentru a selecta candidatii, exista un anumit tipar de interactiune. In cazul de fata, am vazut anuntul de angajare pe Twitter (stim cu totii cat de esentiale sunt canalele social media in prezent).  Am scris despre intentia mea de a candida la postul respectiv, prin intermediul unui email in care m-am prezentat, am atasat experienta mea profesionala si am solicitat detalii despre pozitia disponibila. Raspunsul a fost prompt, oferindu-mi toate informatiile cerute, precum si posibilitatea de a stabili un interviu (data si ora au fost lasate la alegerea mea).  Revin la randul meu cu o confirmare in ceea ce priveste interesul pentru respectivul job si cu o propunere de ora si data. Si astept. Si astept. Au trecut 2 zile (4 daca luam in considerare si weekend-ul). Intr-un final, primesc email la o jumatate de ora dupa ora pe care am propus-o pentru intalnire/interviu, cu un raspuns simplu: ii pare rau pentru intarziere si intreaba daca se poate reprograma pentru maine, aceeasi ora. Am stat un pic in dubii daca sa confirm sau nu, daca exista o strategie specifica recrutarilor in toata incercarea noastra de a colabora. Pana la urma am confirmat, in ideea in care o intalnire fata in fata este cea mai buna modalitate de a vedea in ce masura “ne potrivim”. Ajung la sediul firmei/companiei cu 10 minute mai devreme (timp in care am asteptat sa porneasca cel mai dubios lift vazut vreodata). Urc la etajul cu pricina, la receptie nu gasesc pe nimeni. Imi bag capul intr-unul dintre birouri si intreb de persoana cu care trebuia sa ma intalnesc. Mi se spune sa astept afara, fara o alta completare. Si astept, si astept. Se pare ca era laitmotivul incercarii mele de a gasi un job in aceasta firma. Dupa exact 17 minute trece o persoana pur intamplator, care ma intreaba daca m-a bagat cineva in seama (stia, probabil, foarte bine cum merg lucrurile pe acolo). Coincidenta a facut sa apara si HR Managerul cu care trebuia sa sustin interviul. O persoana foarte draguta si deschisa, si-a cerut scuze ca a intarziat. Raspunsul meu a fost ca nu a reprezentat nicio problema, bineinteles, numai ca nu stiam daca trebuie sa astept sau nu. Intrigata si nu prea, m-a intrebat daca am fost anuntata de colegele ei de faptul ca nu va ajunge la timp. Zambitoare, am raspuns ca nu. Deja am inteles un pic gradul de interes, prezentat ca un aspect neglijabil, in ceea ce priveste comunicarea interna. Si am inceput interviul: ea mi-a povestit despre ei, eu am povestit despre mine. Foarte frumos si interesant. Interviul, unul dintre cele mai scurte din viata mea, s-a incheiat cu intrebarea legata de asteptarile financiare si de faptul ca o sa primesc o tema. Termenul de realizare, iarasi, trebuia sa-l stabilesc eu. Am plecat si am verificat direct de pe telefon, entuziasmata, tema trimisa. Nu parea nimic complicat sau ce nu am mai facut pana acum: dezvoltarea unui eveniment, de la concept la implementare, plus un comunicat de presa. Fiind un domeniu nou pentru mine (business – sanatate) am anticipat ca o sa am nevoie si de o perioada pentru un research consistent. Astfel am dat ca termen de livrare o saptamana. Vine si data termenului, trimit materialele si astept (de data asta, intr-un sens bun :) ). Trei ore mai tarziu primesc un email in care mi se spune ca raspunsul este negativ, dar ca vor pastra CV-ul in baza de date.  Am fost ok cu abordarea, dar am vrut totusi sa inteleg care au fost motivele pentru care m-au refuzat si ca un feedback, indiferent de natura lui, ma poate ajuta in viitor. Evident, nu am mai primit niciun raspuns.

Am fost intrigata de situatie si am discutat cu mai multe persoane despre acest subiect, pana cand cineva m-a lamurit: ar trebui sa fiu recunoscatoare ca am primit si acel raspuns negativ. Cele mai multe companii nici macar asta nu iti ofera. Si atunci ma intreb, de ce as vrea sa lucrez intr-o astfel de companie / firma / agentie? Oricum ar fi, eu fac parte dintr-un public care a interactionat cu ei. Ce imagine imi ramane, asociata cu numele lor?

Pe de alta parte, nu vreau sa par aroganta, dar in aceste situatii suntem doi potentiali parteneri care negocieaza o colaborare: serviciile  mele in slujba organizatiei lor, pentru care primesc o remuneratie periodica. De ce sa fiu recunoscatoare ca am primit un raspuns, fie el si negativ? Nu asa este normal, corect profesional?  HR-ul ar trebui sa fie constient ca indeplineste si o functie / componenta de relatii publice prin munca lor, avand in vedere ca sunt primul contact avut cu respectiva organizatie.  Sau ar trebui sa apreciez atat de mult ca imi ofera ocazia sa muncesc, incat sa nu imi mai pun astfel de intrebari? De ce nu isi pot aloca 5 minute din timpul de lucru, in care sa-mi raspunda la intrebare: pentru ca abordarea ta nu a fost corecta, pentru ca e superficiala, pentru ca nu te-ai incadrat in cerintele temei, profilul tau nu se potriveste, ai fi putut sa te straduiesti mai mult etc.? Pentru ca eu caut un mediu profesional, in care orice aspect care necesita seriozitate este tratat ca atare, in care exista respect reciproc, in care obiectivele ambelor parti coincid si se colaboareaza in atingerea lor, pentru toate astea eu nu imi doresc un job in compania dumneavoastra!

Sursa foto

You may also like...

Leave a Reply